Picături de ploaie

Eu nu mai am amintiri. Nu mai am trecut,nici viitor. Am doar prezent şi încerc să mă bucur de el… sau poate nu. Iar el? El nu e trecut, nu e nici viitor. E în pielea mea, în sângele meu. Nu e o amintire, nu e o nălucă pierdută. Nu va dispărea niciodată. E ca mirosul dinaintea ploii. Dansează în aer cu atâta uşurinţă, de parcă ar fi fost creat pentru asta. Dar nu a fost. Atunci pentru ce? Nu ştiu. Poate pentru 7 secrete de sub 7 pereţi vopsiţi în albastru şi galben. Poate pentru o iubire moartă pe care a visat-o într-o noapte de mai pe când dormea sub un cireş înflorit. Pentru un zâmbet pe care-l tot visează de atunci şi pentru un joc de litere, un cuvânt, două, o propoziţie, nu mai mult; pe care să chinuie să şi le amintească de fiecare dată când vine primăvara, dar pe care nu şi-l poate aminti.
Asta îl chinuie, asta aduce ploaia după dans. Asta îl ucide încet-încet. Şi de fiecare dată când vine ploaia închide ochii şi nu mai aude nimic. Totul devine negru şi nedefinit: locul, timpul şi raţionamentul dispar pentru o perioadă.
Apoi se trezeşte sub cireşul înflorit, mereu înflorit, din fundul grădinii. Priveşte spre cer. Pentru o clipă vede în zare un joc de litere, un cuvânt, două, o propoziţie. Niciodată mai mult. Apoi uită şi vine din nou primăvara.

Picături de ploaie

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s