Melting

Întotdeauna am scris ceea ce mi-a fost temă să spun. Am scris pe frunze, pe copaci şi pe apă. Am scris până cuvintele s-au agăţat de vârfurile degetelor. Acum îmi ard mâinile. Simt cum mă topesc, mă transform în lumină, prima dată încet, apoi brusc nu mai exist.

Sub pielea mea nu mai trăieşte luna, nu mai cântă izvoare eterne, nu mai aud şoaptele copacilor.

Într-o noapte de vară m-am legat de frică sau poate mi-am legat singură mâinile şi picioarele. De atunci simt cum frica trăieşte în spatele meu, îi simt respiraţia rece pe piele, e aici dinaintea mea, dinaintea timpului. Am devenit o marionetă a tăcerii, am scris pagini întregi cu gânduri nescrise; sunt mută în faţa lumii.

Într-o noapte de vară am avut un vis scufundat în alb. Mă înecam în alb şi eram fericită, râdeam cu ochii închişi pentru că în vis nu puteam să greşesc. Peste 10 ani mă voi scufunda în alb şi nu mă voi mai ridica niciodată, vom trăi pe veci în adâncuri albe.

În acea primă dimineaţă toţi elfii pădurii vor ieşi din stejari, vor dansa în jurul meu şi vor cânta. Toate păsările îmi vor adora şi învălui părul. Vom porni cu toţii spre poartă, vom mulţumi soarelui cu zâmbete stânjenite. Vom coborî glasul ca-ntr-o şoaptă, vom fi fericiţi şi împreună pentru totdeauna.

tumblr_n2k1xd3LMf1qinh1vo1_1280

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s