Ariel

Voiam să scriu poeme infernale despre frică și tandrețe. Voiam să scriu despre rebelii incurabili. Voiam să fiu Ariel și să mă ascund în adâncuri. Visam să locuiesc în abisuri cu tine – tu, cel cu ochii veșnic închiși și cu somn pe ploape.
Simt că vreau să fug câțiva ani lumină de insomnii incurabile și de surâsul tău răutăcios. Sunt deja imună la toate pastilele, toți zeii au fugit din calea mea.
Iubesc trenurile și călătoriile lungi, și diminețile cu ceață. Iubesc să mă hrănesc cu soare și cu flori. Mi-e atât de teamă.
Când eram mică voiam să scriu o poveste de dragoste dintre un copac și o fată. Curând, stejarule, îmi vor crește frunze asemena ție, ne vom contopi rădăcinile, o sirenă și un copac. Solzii mei îți vor alinta tăcut scoarța și ramurile necruțătoare. Eu n-am nicio spaimă.
Vreau să mă plimb printre quasari și nori de gheață palizi ca o rochie de mireasă. Să trec pentru tine desculță prin păduri de spini și prin focul vânăt.
La răscruce de vânturi firele de iarbă mă vor alina, voi sorbi căldura dintre palme.

IMG_0537

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s